Destinații literare – din H. Miller, H. Murakami, C.R. Zafon, M. Duenas

Să pornești în descoperirea unor destinații literare având în minte niște trasee relative din cărți preferate e o provocare destul de mare. Întâi de toate, pentru că aceste “trasee” nu au aproape nimic din cele obișnuite, gândite special pentru turistul nerăbdător să vadă cât mai mult într-un timp relativ scurt. În al doilea rând, vizitarea unor astfel de locuri poate fi destul de costisitoare. Destinațiile (reale) din cărți sunt, însă, niște obiective posibil de atins – spre deosebire de zeci și sute de alte detalii privind locuri, mâncăruri etc. (din cărțile de literatură fantastică, în special) pe care nu ai avea posibilitatea să le încerci decât, poate, într-o altă viață -, așa încât dorința de a ajunge la ele ar putea deveni cu atât mai arzătoare.

Nu am ales locuri în care s-au născut sau au trăit scriitori cunoscuți, ci unele în care se desfășoară acțiunea a patru cărți care mi-au plăcut. Unele sunt cunoscute, altele mai puțin. Unele sunt situate chiar în centrul orașelor în discuție, altele la periferia lor, unele sunt puncte de legătură între diferite zone geografice, altele sunt insule exotice. Toate au însă ceva aparte, lucru care face ca aceste mici hărți literare pe care le propun să nu mai pară, sper, atât de labirintice:).

Ochiul Cosmologic, Henry Miller

Parisul, știm cu toții, este locul în care se desfășoară acțiunea atâtor romane, mai vechi sau mai noi: de la cărțile lui Victor Hugo sau Alexandre Dumas și până la cele ale lui F. Scott Fitzgerald, Hemingway sau Henry Miller. Pentru acest subiect m-am oprit însă doar asupra celui din urmă, care a scris despre Paris în volume precum “Tropicul cancerului“, “Un diavol în paradis” sau “Ochiul cosmologic“.

Pe de-o parte, e ochiul străinului care vede altfel decât parizianul get-beget orașul îndrăgostiților; pe de altă parte, e experiența unui scriitor care a trăit o bună bucată de vreme la Paris; și în fine, este forța lui Miller de a cuprinde în cuvinte magia unui oraș care farmecă pe oricine îi respiră aerul. “Ochiul cosmologic”, spre exemplu, este un volum interesant ce adună fragmente autobiografice și observații pertinente despre literatură, film, artă, majoritatea cu miezul într-un Paris efervescent, unde artiști extravaganți își împărtășesc trăiri extreme și nasc mode; un Paris cu locuri magice pe care Miller le străbate zi și noapte în drum spre apartamentul vreunui prieten, spre vreo cafenea sau la întâlnirile cu marea lui iubire, scriitoarea Ananis Nin.

Rue de Rivoli

Parisul din “Ochiul cosmologic” concentrează, în mare parte, străzi și bulevarde – Rue de la Gaîte, Avenue du Maine, Rue de l’Ouest, Rue de Chateau, Rue de Rivoli, Rue de la Harpe, Boulevard st. Michel, Boulevard Pasteur, Avenue de Breteuil -, câteva obiective turistice ultra-cunoscute – Domul Invalizilor, Jardin du Luxembourg – dar și locuri devenite unice datorită experimentelor artistice pe care le-au găzduit în perioada interbelică – cum este, spre exemplu, Studio 28, primul cinema de avangardă din Paris, unde “L’Age d’or”, filmul lui Luis Bunuel și al lui Salvador Dali, a provocat o adevărată revoltă la prima vizionare. “Pentru prima oară în viața mea, vizionam un film care era cinematografie pură și nimic altceva decât cinematografie. De atunci cred că “L’Age d’or” este unic și fără egal”, spunea Miller despre film.

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, Haruki Murakami

Dacă ai lua la rând cărțile lui Murakami, ai putea face liste întregi cu locuri prin care umblă personajele lui: din Japonia natală și până în țări occidentale prin care știm că autorul a călătorit sau a predat literatură. În volumul autobiografic “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” găsești, spre exemplu, multe referiri la locurile prin care Murakami alerga – un hobby pe care-l practică de la vârsta de 33 de ani – dar și în care a locuit și a scris. Dacă vrei să reconstitui (la pas sau alergând:)) câteva dintre aceste trasee, iată mai jos câteva repere:

1. Râul Charles, de-a lungul căruia scriitorul alerga pe când locuia în Cambridge, Massachusetts: “Râul Charles e un fel de Mecca al canotajului – mereu văd pe cineva dând la vâsle. Uneori mă iau la întrecere cu ei. Evident, de cele mai multe ori ambarcațiunile sunt mai rapide decât mine, dar când apare câte una care vâslește agale în amonte, reușesc să țin pasul cu ea”. Asta se întâmpla vara pentru că iarna, spune Murakami, alergatul de-a lungul acestui râu, care atrage ca un magnet oamenii în anotimpurile calde, devine destul de anevoios. “Noi, alergătorii, ne punem mănuși în mâini, ne tragem căciula de lână pe urechi și chiar ne acoperim fața cu o mască, dar vârfurile degetelor tot ne îngheață și lobii urechilor ne înțeapă dureros”.

Râul Charles, Massachusetts

2. Coasta de nord a Insulei Kauai (considerat cel mai umed loc de pe Pământ), Hawaii, unde, în august 2005, Murakami alerga în fiecare zi în ciuda căldurii excesive.

3. Stadionul Jingo, din Tokyo, foarte aproape de locul unde Murakami stătea la sfârșitul anilor ’70 și unde mergea adesea să urmărească meciuri de baseball (era un susținător înrăit al echipei Yakult Swallows).

4. Hokkaido, a doua cea mai mare insulă a Japoniei, unde, în 1981 – când Haruki Murakami a luat decizia de a închide barul de jazz Peter Cat (de care se ocupase timp de trei ani) și a se dedica exclusiv scrisului – a petrecut o săptămână pentru a se documenta. În aprilie anul următor avea să termine romanul “În căutarea oii fantastice”.

5. Narashino, prefectura Chiba, o zonă mai retrasă, unde scriitorul se stabilise împreună cu soția după închiderea respectivului local, în ideea de a-și schimba stilul de viață (pe lângă faptul că se dedicase scrisului, renunțase, printre altele, la fumat, se trezea la răsăritul soarelui și se culca foarte devreme). Aici, alerga spre exmeplu, pe pista de atletism de 400 de metri a terenului de sport al universității Nihon.

6. Lacul Yamanaka, situat în prefectura Yamanashi (în apropiere de muntele Fuji), unde, în ’83, a participat la crosul de 15 km

7. Palatul Akasaka (fostul palat imperial) din Tokyo, în jurul căruia a alergat odată 35 de km

Marina, Carlos Ruiz Zafon

Bracelona de astăzi e diferită, probabil, de cea din anii ’70 ai secolului trecut, “un miraj de bulevarde și străduțe”, așa cum apare în “Marina”, un roman gotic cu doi adolescenți prinși într-o aventură de neuitat. Însă farmecul de altădată al orașului (mă refer aici la epoci și mai îndepărtate decât cea amintită în carte) se revarsă și acum asupra clădirilor și străzilor orașului spaniol.

Destinațiile din cartea lui Zafon nu sunt toate spectaculoase și foarte cunoscute din punct de vedere istoric (spre exemplu, nu există referiri la năucitoarea arhitectură a lui Antoni Gaudi pentru care turiști din lumea întreagă merg special la Barcelona) și nu sunt toate situate în centrul orașului. Însă toate au ceva special.

Santa Maria del Mar

Cartierul Vallvidrera (cocoțat pe un deal de unde se vede axcelent orașul și Mediterana), Sarrià-Sant Gervasi (unul dintre cele mai mari districte din Barcelona situat în partrea de nord-vest a orașului), Paseo de la Bonanova (Bulevardul Buna Vestire), Str. Dr. Roux, strada Princessa, basilica Santa Maria del Mar (o impunătoare basilica de secol XIV aflată în districtul Ribera), cazinoul din Tibidabo, Hotelul Colon, piața Catalunya – piața din centrul orașului unde edificiile-fantomă mai respiră încă misterul vechii Barcelone (cartierul gotic, Raval, Ciutat Vella) -, spitalul San Paolo, celebra pietonală Las Ramblas – sunt locuri prin care personajele lui Zafon trec, și ele ca niște fantome. Mare parte din aceste locuri conțin sau sunt învecinate cu superbe clădiri în stil gotic, ceea ce intensifică senzația că ești cu un picior în trecut și cu altul în prezent.

Ce avem și ce uităm, Maria Duenas

Destinații literare aparte, încărcate de istorie, ce amintesc de colonialismul spaniol din America de Nord, dar și de realizările călugărilor franciscani, sunt amintite în romanul Mariei Duenas, “Ce avem și ce uităm” (despre o profesoară universitară proaspăt părăsită de soț, care acceptă să părăsească Spania pentru o bursă în California).

Santa Cecilia din California este practic orașul în care se petrece mare parte din acțiune, însă autoarea numește multe alte orașe de pe harta Californiei (care poartă nume de lucruri în limba spaniolă): Alameda, Palo Alto, Los gatos, Diablo Range, Contra Costa, Paso Robles, Corona, Goleta, Los Padres etc.

Misiunea franciscană San Francisco Solano

Destinația cu cea mai mare încărcătură spirituală la care se face referire în carte este însă Camino Real – traseul istoric care leagă misiunile fondate de franciscani de-a lungul Californiei; 21 de misiuni care încep în sud, cu San Diego de Alcala, și se termină în nord, în Sonoma, cu San Francisco Solano. (Existența unei astfel de misiuni ajunge să descopere de altfel și personajul principal al Mariei Duenas).

Străbaterea celor 966 de km, cât are Camino Real, ar fi, cu siguranță, pentru oricine, o experiență unică:)

Surse foto pentru destinații literare: hooniverse.com, observatorcultural.ro, commons.wikimedia.org, verdaspirito.org, catalogueforphilanthropy.org,

carlosruizzafon.com, flickr.com, elefant.ro, thegogglesdonothing.com